Muzica moldovenească

Muzica moldovenească reprezintă întreaga varietate a vieţii poporului şi în ea se reflectă sufletul fiecărui moldovean, ea înseamnă şi profunzime muzicală, şi temperament, şi omagiul adus strămoşilor, şi libertatea gîndirii muzicale, şi cîntecul de leagăn al mamei, şi un șlagăr, care poate deveni cunoscut pe parcursul a cîteva zile. Cultura muzicală moldovenească este ceea, ce ne uneşte cu ţările − vecine, în pofida diferenţelor naţionale şi confesionale.

Cultura muzicală din Moldova, expusă pe parcursul secolelor influenţei culturii popoarelor vecine, s-a conturat ca una originală. Formele ei iniţiale reprezintîndu-se prin cîntece populare: colinde, cîntece de petrecere, de nuntă, de înmormîntare.

Muzica populară moldovenească mai include şi astfel de forme ca bocetul şi romanţa orăşenească. De asemenea, creaţia populară include şi foarte multe melodii instrumentale. Muzica populară pentru Moldova are aceeaşi importanţă ca şi literatura secolului al XIX-lea pentru Rusia, iar pentru Germania – muzica şi filosofia clasică. Ea este polifonică, complexă, are o multitudine de variante.

Asupra culturii muzicale moldoveneşti ale cărei rădăcini se trag din Tracia antică, o oarecare influenţă a avut-o dependenţa politică de circa 200 de ani a Moldovei faţă de Turcia. Nici influenţele slavone străvechi nu sunt străine folclorului moldovenesc. În plus, un rol important în dezvoltarea artei muzicale din Moldova a avut influenţa maghiară şi cea română. Însă cu toate acestea, cultura muzicală moldovenească s-a format ca una integrală şi originală, cu trăsăturile sale specifice, a reuşit să îmbine influenţe diferite, uneori contradictorii, bazîndu-se pe fundamental cultural solid al strămoşilor săi.

Un loc aparte în dezvoltarea culturii muzicale moldoveneşti îl are creaţia compozitorilor clasici din Moldova. Astăzi numeroase străzi şi instituţii de învăţămînt din întreaga ţară poartă numele lui Gavriil Muzicescu, Ciprian Porumbescu, Eugen Coca, Ştefan Neaga, iar studiul creaţiei lor a fost inclus ca subiect obligatoriu în programele academice ale şcolilor şi universităţilor. Aceştia sînt compozitorii, care au adus faimă Moldovei. Ei au reuşit să abordeze în creaţia sa majoritatea genurilor şi curentelor muzicii clasice.

Chiar daсă muzica moldovenească are tradiţii naţionale profunde, în ultimele decenii se dezvoltă tot mai mult curentele muzicii contemporane – jazz, rock, muzica electronică.

Nu putem lăsa fără atenţie nici arta muzicală din filme, mai ales creaţia lui Eugen Doga. Acest compozitor a compus muzică pentru mai mult de 200 de filme, printre care pot fi numite „Jamila”, „Lăutarii”, „O şatră urcă spre cer”, „Dulcea şi tandra mea fiară” şi multe altele. Aceste melodii sînt cunoscute şi adorate de un număr mare de persoane nu numai în Moldova, ci şi în afara hotarelor ei.

Citește tot

Arta si traditii populare moldovenesti

Traditii si arta populara

Moldova se mindreste cu o bogatie de traditii in arta populara, in special cu confectii originale si colorate, produse de olari, timplari, tesatori, cioplitori de lemne, mesteri in prelucrarea pietrei. Una dintre cele mai vechi meserii este olaritul. in trecut oalele, ulcioarele, farfuriile, si cratitele din ceramica au fost folosite in viata de toate zilele. Arta ceramicii este de o inalta calitate, se deosebeste prin diversitatea formelor, marimilor si prin varietatea ampla a desenelor si culorilor. Mestesugul tesutului s-a raspindit datorita unei vechi traditii conform careia mireasa trebuia sa ofere drept zestre covoare tesute cu mina ei. Covorul moldovenesc este, de obicei, neted, executat din lina pura sau amestecata cu bumbac, cinepa, in, matasa, cu ornamente multicolore.

Sarbatorile sunt mereu desfasurate in “casa mare”, cea mai frumoasa odaie dintr-o casa moldoveneasca. Pastrind o veche traditie, un moldovean isi va impodobi “casa mare” si isi va invita aici rudele, prietenii, vecinii si cunostintele. “Casa mare” nu e doar camera de zi, este de asemenea un loc al memoriei pentru rudele din familie. Peretii sunt decorati cu fotografii ale rudelor, parintilor, copiilor si nepotilor, cu prosoape brodate din stofa de casa.

Nuntile azi se petrec in “casa mare”. Ceremonia moderna include traditia veche de nunta, cind are loc inchinarea in fata parintilor in semn de recunostinta si respect. Cintecul, dansul si veselia continua pina la revarsatul zorilor. Dimineata oricine se poate apropia pe o clipa de mireasa, tinind un copil in brate. Astfel, conform obiceiului, mireasa va fi sigura ca in viitor va avea o casa plina de copii. Tinarul sot isi conduce sotia pina in pragul casei lor. Dar inaite ca sa paseasca pragul casei cuplul este improscat cu graunte – in semn de prosperitate.

O maxima moldoveneasca spune: “persoana care nu a construit o casa, nu a crescut un fiu, nu a sapat o fintina si nu a sadit un pom si-a trait viata in zadar”. Iata de ce satele moldovenesti sunt ait de verzi, casele sunt atit de frumoase si poti vedea fintini de-a lungul strazilor.

Ca regula, moldovenii sapa fintini in strada, in drum sau pe cimp dar nu in ograda. Scopul este sa oferi apa oricui ca sa-si poata potoli setea.

Citește tot

Harta Turistica a R.Moldova

Vizualizaţi chisinau pe o hartă mai mare

Citește tot

Costumul popular – valoare patrimonială

Costumul tradiţional moldovenesc este un certificat de înaltă iscusinţă şi pricepere, este un etalon de frumuseţe, care posedă un limbaj de comunicare a unor tradiţii străvechi, o mărturie vie a unui proces de creaţie în masă.

Pe timpuri nu era acceptată copierea motivelor ornamentale de pe costumul altei persoane şi nici înstrăinarea de la tradiţiile comunitare. Fiecare fată trebuia să-şi creeze propriul costum de sărbătoare, lăsînd pe el amprenta tradiţiilor locale şi viziunii sale estetice. Costumul trebuie să corespundă firii omului, să armonizeze cu ţinuta lui, cu culoarea ochilor şi a părului, vîrsta şi locul lui în societate.

Costumul fiecăruia prezenta o valoare unicală şi irepetabilă. Pentru perioada trecutului aproape că nu găsim două costume identice, fiecare avînd unul sau cîteva costume, care se deosebeau de altele parţial prin desen şi culoare, proporţii. Acelaşi mod era şi pentru realizarea cămaşelor brodate ale bărbaţilor. Ei aveau cămaşe brodate de mame, bunici sau viitoarele mirese.

Ca materie primă pentru costumul tradiţional pe parcursul secolelor s-au folosit ţesăturile de casă lucrate manual din fire de lînă, cînepă, in, bumbac, mătase – „borangic”, care de asemenea se pregăteau în condiţii casnice.

Costumul popular a cunoscut o bogată varietate în dependenţă de factorul social, climateric, demografic etc. Anumite particularităţi funcţionale puteau fi depistate în costumele din mediul rural la tîrgurile de toamnă, la sărbătorile de iarnă, la horele din sate, la nunţi, în zilele de Paşti etc.

Citește tot

Istoria Moldovei din cele mai vechi timpuri pînă în prezent

Istoria este singurul judecător imparţial, care pedepseşte cu asprime „pentru lecţiile neînsuşite”.

Astăzi, ca şi în 1852, rămîne de o actualitate stringentă constatarea lui M. Kogălniceanu: „Dacă vreodinioară studiul istoriei a fost trebuitor, aceasta este epoca noastră, în acest timp de haos, cînd oamenii publici, şi oamenii privaţi, bătrîni şi tineri ne-am văzut individualităţile sfîşiate şi iluziile ce erau mai plăcute, şterse. Într-un asemenea timp limanul de mîntuire, altarul de răzimat pentru noi este studiul istoriei, singurul oracol, care ne mai poate spune viitorul”.

Studierea, învăţarea istoriei Patriei, însuşirea învăţămintelor ei au fost şi vor rămîne condiţii ale educaţiei tinerii generaţii, afirmării unui popor, ale continuităţii unui stat. Desigur, problemele prezentului trebuie să le rezolve prezentul. Însă problemele nu apar din nimic. Multe din ele îşi au originea în necunoaşterea istoriei, originii limbii şi culturii, ignorarea simbolurilor naţionale, a propriilor eroi şi proslăvirea celor străini.

Istoria Moldovei este reflectată în operele marilor cronicari şi scriitori moldoveni din secolele XV-XVIII, precum şi în cronicile popoarelor vecine. În 1857 apare Istoria Moldovei de Manolaki Drăghici (în două volume) care reflectă 500 de ani din istoria ţării. De atunci şi pînă în zilele noastre istoria Moldovei este scrisă de cuceritori (din vest şi din est), exprimînd punctul lor de vedere.

Pauza a durat prea mult şi a venit timpul ca moldovenii, urmînd exemplul strămoşilor, singuri să-şi scrie istoria. Momentul a venit şi deoarece timp de 150 de ani au fost accumulate numeroase date istorice, arheologice, lingvistice care nu au fost accesibile marilor cronicari şi istorici din secolele XV-XIX. Acestea demonstrează continuitatea milenară din perspectivă istorică, arheologică, antropologică, lingvistică şi genetică, precum şi bogăţia şi originalitatea culturii, poporului ce locuieşte pe teritoriul Moldovei istorice şi Republicii Moldova contemporane.

În prezentările istorice da pe site-ul nostru vom porni de la realităţile statornicite pe parcursul a mai multor milenii în spaţiul carpato-nistrean, fixate în documente şi texte antice şi medievale, reflectate în istoriografia şi diplomatica moldovenească, comentate în lucrările autorilor moldoveni, constatările şi concluziile cărora au fost însumate de Nicolae Iorga: „În adevăr, totul e deosebit între cele două ţări - Moldova şi Ungrovlahia (Valahia, Muntenia) - care la început nici nu se ating”. La rîndul său, istoricul de notorietate europeană L.Boia confirmă hotărît, fară complexe, acest adevăr demult cunoscut: „pînă în secolul al XIX-lea (în realitate: pînă în veacul XX, dar şi mai tîrziu) moldovenii nu numai că au avut statul lor şi istoria lor distinctă, dar nici nu şi-au spus niciodată „români” ci moldoveni.

Cu toate acestea, ne vom strădui să prezentăm numai „ceea ce s-a întîmplat cu adevărat”, adică aşa cum s-a fixat în documente. În prezentările noastre vom folosi terminologia etnică, geografică, socială, etnopolitică numai aşa cum este fixată în documentele de epocă şi acceptată de majoritatea cercetătorilor: geto-daci, sarmaţi, vlahi, valahi, volohi; moldoveni, Terra Moldaviae, Земля Молдавская, uneori - Moldovlahia (de pildă, la Alexandru cel Bun, Petru şchiopul), Moldovania (la Ştefan cel Mare). Nu vom răspîndi asupra veacului al XIII-lea, asupra următorilor 600 de ani termini ticluiţi din interese politice pe la mijlocul secolului al XIX-lea.

Aşadar, urmează o „istorie numai a Moldovei”. Aşa cum a fost, aşa cum este.

Citește tot