Cel mai mare parc din Moldova se gaseste in mijlocul satului
Taul (jud.Edinet), la cca 200 km nord de Chisinau sau la 5 km de Donduseni.
Satul Taul numara vreo 520 de ani.
Denumirea satului Taul, conform legendei locale, se trage de la „Taua”, teava de ceramica a unui vechi izvor în jurul caruia s-a dezvoltat satul actual. Pâna la începutul sec. XIX satul se numea Albota si era amplasat pe alt loc.
În timpul razboiului ruso-turc, dusmanii au ars satul. Apoi, casa dupa casa, au început sa apara din nou mahalalele. Primul care si-a ridicat casa din cenusa a fost un oarecare Tauleac.
Mult timp noul sat s-a numit Gorodici. Locuitorii lui se ocupau cu cresterea animalelor si cu agricultura. Aflati în supusenia asprului mosier, taranii sufereau de pe urma faradelegilor acestuia, a saraciei. La 1851 în sat a izbucnit o rascoala, care a fost crunt înabusita. Capeteniile rasculatilor a fost aruncate în închisoare.
În perioada 1901 – 1912 au fost realizate practic toate constructiile ansamblului, acesta devenind cel mai vestit parc din Basarabia.
La propunerea lui Pommer, absolventul scolii de horticultura din Odesa, livadarul Ipolit Vasile Vladislavschii – Padalko, pe aceste pamanturi amenajeaza un parc.
Padalko a acordat o mare atentie la reteaua de drumuri, care cuprinde 15 km. Rutele circulante permit calatorului sa admire cat mai multe coltisoare frumoase ale parcului.
Parcul reprezinta una dintre cele mai reusite lucrari ale arhitectului-peisagist, apreciat de societatea inalta de atunci, I. Vladislavschi-Padalko. Planificarea si amplasarea zonelor a fost dictata de relieful cadrului natural si are un caracter asimetric. Principalele compozitii se succeda in trepte rand pe rand de-a lungul aleelor, ce duc linistite intr-o vale pitoreasca spre un lac mic. Colectia dendrologica reprezinta circa 150 de specii de arbori, arbusti si liane, dintre care peste 100 de forme sunt exotice.
Parcul Taul are si o retea impresionanta de alei, cararui si drumuri de peste 12,5 km. Accesul vizitatorilor in parc este liber.
Teritoriul ansamblului ocupa depresiunea unei vâlcele cu pante abrupte, ce descresc spre sud, si un teren cu relief domol pe care sunt amplasate cladirile ansamblului si parcul de sus. Nucleul compozitional si punctul central de contemplare a ansamblului este conacul, deschis vederii nu numai din limitele parcului, dar si ale satului, datorita pozitiei dominante în sat. În partea stânga a palatului, la umbra arborilor exotici, în jurul poienii pitoresti cu peluza si florarie au fost construite casuta de vilegiatura, casa pentru gazduirea oaspetilor, bucataria si grupul de cladiri cu destinatie auxiliara.
Formele acestor cladiri, proportionale cu anturajul, se combina reusit cu ansamblurile de vegetatie ce le camufleaza succedarea cadrelor peisajere.
Conacul este o cladire cu doua nivele, ridicata din piatra si caramida. La amenajarea parcului a luat parte vestitul dendrolog I. Vladislavskii–Padalka, discipol al scolii de pomicultura din Odesa, elaborând în anul 1900 planul de organizare al ansamblului. Organizarea functional–planimetrica a parcului este bazata pe principiul compozitional al gradinilor peisajere, solutia aplicata fiind strâns legata de ambientul natural. Orientarea directiei longitudinale a lantului de spatii deschise din vale si caderea în aceeasi directie a reliefului (diferenta de cote atinge 45 m) asigura deschiderea perspectivelor îndepartate ale peisajelor si ale tablourilor parcului, netinând cont de faptul ca pe povârnisuri si în vale sunt amplasate grupuri de arbori. În întregime, gradina se înscrie excelent în mediul înconjurator (padurea, localitatea, terenurile arabile).
Din punct de vedere functional, parcul este divizat în doua parti: parcul de sus si cel de jos. Despartirea se datoreaza influentei produse asupra proprietarului de parcul din preajma palatului „Petrodvoret”, la renovarea caruia a lucrat renumitul Rastrelli.
Parcul de sus, cu bogate specii de arbori si arbusti decorativi, este organizat pe un relief omogen. El se deosebeste prin amplasarea în cadrul lui a plantatiilor, cu o pondere peisajera deosebita, a diferiti arbori solitari. Variati dupa forma si coloritul coroanei, dupa efectul înfloririi: sofora plângatoare, forma de sfera a arborilor, stejarii piramidali, artarii cu frunza rosie si alba-pestrita – ei realizeaza o armonie a contrastelor.
Parcul de jos ocupa centrul, având un relief accidentat. Peisajul lui este compus din spatiile deschise ale poienilor de pe povârnisuri. Arbustii, de o frumusete inconfundabila în timpul înfloririi, pusi în valoare de pinul de munte, prezinta o decorativitate efectiva primavara si vara. Alternarea arborilor si grupurilor de arbori cu coroane diverse, sub raport geometric, creeaza un efect puternic, subliniat si de cromatica lor. Gradina silvica are functia de protectie a parcului de jos. Un loc deosebit îl ocupa peisajul poienilor, perspectivele liniare si aeriene. Poienile formeaza un lant de spatii deschise ce permit cuprinderea vizuala a peisajului apropiat, a celui departat, a compozitiei lor simetrice. În partea de jos este amplasat un lac cu insula, pe care, pâna în 1989, se mai afla boschetul original.
Ansamblul din satul Taul a suportat putine schimbari pe parcursul timpului si ramâne un monument de resedinta clasic caracteristic începutului sec. XX. În compozitiile lui peisajere si-au gasit concretizare cele mai adecvate idei de amenajare a gradinilor peisajere, elaborate în Europa la sfârsitul sec. XIX, iar multitudinea speciilor din gradina constituie un tezaur dendrologic pretios.
In sudul republicii, la 110 km de Chisinau, in Gagauzia, in satul Besalma, se gaseste valorosul Muzeu de Istorie si Etnografie a unicului popor ortodox de origine turcica – gagauzii. Una din personalitatile de vaza a acestui popor mic a fost Dimitri Cara-Ciobanu, scriitor si bun cunoscator al culturii si folclorului gagauz. In timpul vietii sale si-a consacrat activitatea prosperarii acestei culturi.
